Consiliul Național al Elevilor (CNE) a cerut Comisiei pentru Învățământ din Senat să elimine un articol din proiectul legii Învățământului, care prevede exmatricularea elevilor. CNE a considerat amendamentul votat în Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților ca fiind alarmant și un impediment dur în accesul la educație.
Consiliul a cerut eliminarea articolului din proiectul de lege și a subliniat că schimbarea în educație ar trebui să însemne evoluție, nu restricționarea accesului la educație și nereabilitarea elevilor.
„Schimbarea în educaţie ar trebui să însemne evoluţie. Cum poate fi posibil acest lucru când îngrădim accesul la educaţie şi nu oferim şansa de reabilitare? Când se pune „sau” în loc de „şi” atunci când vorbim de drepturile elevilor şi ale profesorilor?”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor.
Exmatricularea elevilor a fost considerată neconstituțională și o dezamăgire pedagogică a sistemului de învățământ din România, în special în contextul ratei crescute de abandon școlar din ultimii ani.
CNE a precizat că exmatricularea ar putea avea un impact negativ asupra siguranței și bunei desfășurări a procesului instructiv-educativ, deoarece orice elev are nevoie de mentorat, îndrumare, consiliere și sprijin, aspecte de care acesta poate beneficia doar prin frecventarea orelor de curs.
De asmenea, Consiliul Național al Elevilor a atras atenția și asupra faptului că exmatricularea pe perioade de câteva zile, așa cum a fost propus, ar putea duce la o creștere substanțială a absenteismului.
În cadrul dezbaterilor din Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților, a fost votat un amendament care prevede reintroducerea exmatriculării pe lista sancțiunilor ce pot fi acordate elevilor.
Cu toate acestea, CNE a subliniat că cazurile de violență din unitățile de învățământ ar trebui cercetate din punct de vedere psihoeducațional și social și că atitudinile agresive trebuie tratate cu responsabilitate maximă și prevenite pe cât posibil.
Consiliul Național al Elevilor a mai afirmat că drepturile elevilor și cele ale profesorilor ar trebui să fie direct proporționale, nu invers.
Sursa: Agerpres